13.07 euro pentru un pachet de ţigări!

13.07 euro pentru un pachet de ţigări!

Potrivit unui studiu realizat în Franţa, preţul real al unui pachet de ţigări ar trebui să fie de aproximativ 13.07 euro (57 lei) pentru a putea acoperi efectele nocive ale fumatului.

Mai scump ca un bilet la cinema, mai scump ca un meniu de prânz, plus desert, fumatul ar putea să-i ruineze pe dependenţii de tutun. Potrivit unui studiu citat de Le Parisien, un pachet de ţigări nu ar trebui să coste mai puţin de 13.07 euro pentru a acoperi, cu adevărat, costurile sale sociale.

Ideea le surâde deja mai multor deputați francezi, printre care sunt și medici sau foști miniștri ai sănătății. Studiul arată că și nefumătorii sunt îngrijorați de efectele negative ale fumatului pasiv și spun că este necesară compensarea acestui risc. Pentru a calcula prețul real al unui pachet de țigări autorii studiului au pus la socoteală cheltuielile sistemului de sănătate pentru problemele legate de fumat, apoi impozitele neîncasate în cazul deceselor premature cauzate de acest viciu și cheltuielile pe care le presupun prevenţia şi cercetarea.

Ne puteți urmări și pe Google News