12 palestinieni au fost uciși și alți 80 răniți în urma raidurilor israeliene din Fâșia Gaza
- Ana-Maria Adamoae
- 8 iulie 2014, 20:51
Printre cei doisprezece morți se numără și doi copii, aceștia pierzându-și viața în cel mai sângeros atac al aviației israeliene, ce a lovit astăzi o casă din sudul Fâșiei Gaza, ucigând șapte pesoane și rănind ați 25, potrivit AFP.
Reprezentanții grupării Hamas au catalogat atacul drept "crimă de război oribilă", avertizând că "toţi israelienii sunt de acum ţinte legitime".
La doar câteva ore, patru persoane "au fost ucise într-un raid aerian sionist care a vizat o maşină civilă într-un cartier din centrul oraşului Gaza'" a anunțat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă palestiniene.
Membrii familiilor victimelor au afirmaţi că toţi erau militanţi Hamas, identificându-l pe unul dintre ei ca fiind Mohammed Shaaban (32 de ani), un comandant al Brigăzilor Ezzedine al-Qassam, aripa armată a Hamas. El era de asemenea responsabil cu operaţiunile navale ale grupului.