11 DECEMBRIE 2000. 17 ani de când Ion Iliescu a ajus președinte a doua oară
- Petre Ţache
- 10 decembrie 2017, 15:11
Azi se împlinesc 17 ani de când Ion Iliescu, fost demnitar comunist, devenea președinte al României pentru a doua oară. Unii spun că, ținând cont de faptul că fusese președinte și în mandatul 1990-1992, chiar pentru a treia oară. Marele perdant a fost răposatul Corneliu Vadim Tudor, fostul președinte al Partidului România Mare
Alegerile pentru președinția României, din anul 2000, s-au desfășurat în două tururi de scrutin, fiind câștigate de candidatul PDSR, Ion Iliescu. Rezultatele primului tur de scrutin, în urma căruia andidatul Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, îi sufla în ceafă lui Iliescu, au declanșat o mobilizare în favoarea acestuia, Iliescu fiind susținut chiar de către foști oponenți ai săi, pe fundalul perspectivei ca politicianul extremist Corneliu Vadim Tudor să ajungă șef al statului. Printre cei care au pledat și au votat pentru Ion Iliescu s-au numărat Emil Constantinescu și Ana Blandiana, cunoscuți ca adversari ai fostului politruc comunist.
Primul tur
În primul tur de scrutin, care avusese loc pe 26 noiembrie 2000, din 17.699.727 de alegători înregistrați pe liste s-au exprimat 11.559.458, adică 65,31%, dintre care numai 10.839.424 de voturi au fost validate, 720.034 voturi fiind anulate, în timp ce diferența care i-a despărțit pe primii doi clasați a fost de 897.980 voturi. Astfel Ion Iliescu a obținut 4.076.273, adică 36,35%, iar pe Corneliu Vadim Tudor l-au ales 3.178.293, adică 28,34% din numărul celor prezenți la urne.
Al doilea tur de scrutin
În al doilea tur de scrutin, din 10 decembrie 2000, din 17.699.727 de alegători înregistrați s-au exprimat 10.177.343 , adică 57,50%, dintre care numai 10.020.870 au fost validate. Ion Iliescu a câtigat detașat cu 6.696.623 de voturi, adică 66,83%, iar Vadim Tudor a obținut un scor, aproape identic ca în primul tur, de 3.324.247, reprezentând 33,17% dintre voturile valabile. Evident, liderul extremist a declarat atunci că a fost furat. Nimeni nu l-a băgat în seamă. În campania electorală amenințase că-și va executa oponenții, pe care îi cataloga ca trădători de țară, și pe susținătorii acestora, inclusiv jurnaliști, cu execuții publice pe stadioane.