11 ANI de la TRAGEDIA de la Mihăilești. Ce s-a întâmplat astăzi la locul unde în 2004 și-au pierdut viața 18 persoane

11 ANI de la TRAGEDIA de la Mihăilești. Ce s-a întâmplat astăzi la locul unde în 2004  și-au pierdut viața 18 persoane

La monumentul închinat victimelor tragediei de la Mihăilești, din 24 mai 2004, soldată cu decesul a 18 persoane, dintre care șapte pompieri militari și doi jurnaliști, a avut loc astăzi un ceremonial militaro-religios.

„Din păcate timpul nu îl putem da înapoi, ceea ce s-a întâmplat este ireversibil, dar cei decedați sunt eroii noștri, eroii epocii moderne, care se luptă cu altfel de pericole iar memoria lor trebuie să rămână veșnic vie“,  a declarat prefectul județului Buzău, George Sava. Deși au trecut 11 ani de la tragicul eveniment '„și acum trăim aceleași emoții, aceleași simțăminte ca în primele clipe când ne-am pierdut șapte camarazi destoinici'', a precizat  șeful ISU Buzău, lt.col. Dănuț Nicolae, citat de B1tv. „Eroii nu mor niciodată, ei trăiesc în sufletele noastre, nu vrem să-i uităm niciodată pentru sacrificiul pe care l-au făcut în slujba siguranței cetățenilor”, a spus șeful ISU Buzău, citat de B1tv.

     

Tragedia, petrecută în urmă cu 11 ani, s-a produs din cauza exploziei unui autotren încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu, la ora 5,50, în comuna Mihăilești, județul Buzău, pe DN2, la 32 de kilometri sud de Buzău, Atunci a avut loc o explozie a unui camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu. Bilanțul tragedie a fost de 18 morți, dintre care șapte pompieri, trei localnici și doi jurnaliști sosiți la fața locului, precum și 13 răniți grav. Un crater cu adâncime de 6,5 metri și un diametru de 21 metri s-a format în jurul locului exploziei, iar bucăți de metal au fost aruncate pe o rază de 200 de metri afectând acoperișurile mai multor case din zonă.

Ne puteți urmări și pe Google News