În 2010, Victor Ponta era un tânăr foarte nemulţumit de felul în care funcţiona partidul din care făcea parte. Ca urmare, cu un proiect numit "România corectă" - că n-ar candida unul, într-un partid, cu un proiect numit "Partidul X, patru ani de-acum încolo", toţi direct cu România au treabă - cu România corectă în braţe, tânărul nostru lua cu asalt funcţia de preşedinte al PSD, pe care o smulgea din mâinile deţinătorului ei de până atunci, Mircea Geoană.

Între tânărul de atunci şi politicianul care cobora joi, zâmbind încântat, în faţa Rin Grand Hotel, pentru a fi sărbătorit de pesedişti după patru ani în fruntea partidului, diferenţele nu-s atât de mari pe cât s-ar crede la prima vedere. Are câteva kilograme în plus, în ciuda baschetului jucat când apucă, între o deszăpezire şi un accident de autocar în Muntenegru, şi îi lipsesc câteva straturi de vopsea, pe care consideră că nu e necesar să le mai poarte, probabil, odată ce a ajuns la putere. Cu ochii în programul cu care Ponta s-a prezentat în 2010 în faţa congresului şi cu realitatea de astăzi urlând galben în breaking news-uri, să vedem unde propunea acesta să ducă partidul şi unde l-a dus în final. "Suntem un partid încă acuzat de mulţi ca fiind în continuare corupt, neo-comunist, nedemocratic, oligarhic, inconsecvent cu propriile decizii şi valori, dominat doar de o mână de lideri (cu mici excepţii, aceiaşi în ultimii 10 ani)", scria Ponta în 2010, deşi sublinia că aceste critici sunt nedrepte. Ei bine, în 2014, PSD nu are o imagine mai bună. Cât despre lideri noi, tot cu Dragnea, Bunea Stancu, Mazăre, Oprişan sau Constantin Nicolescu defilează. Cu un Şova şi un Bănicioiu nu se face reforma cadrelor în PSD şi, oricum, talpa partidului tot baronii sunt. Iar ei sunt produse ale anilor 90, de pe care Ponta n-a luat nici măcar lustrul. "Din păcate, libertatea câştigată în 1989 nu a dus şi la o democraţie funcţională (...) iar pericolul cel mai grav este tocmai acela de a crea un sentiment majoritar că democraţia în ansamblu este contestabilă!", mai scria Ponta. Cel care a scris aceste rânduri în 2010, a fost implicat în suspendarea brutală a preşedintelui Băsescu în vara lui 2010, iar în 2014 şi-a găsit de lucru peste graniţă în timp ce Parlamentul modifica pe ascuns Codul penal şi încerca să treacă o lege de aministiere şi graţiere cu dedicaţie. Toate acestea, combinate cu baletul delicat pe care îl face premierul pe lângă Rusia şi China nu alcătuiesc un tablou prea încurajator pentru soarta democraţiei româneşti în anul de graţie 2014. "Reuşita în viaţă, în România, nu este o recunoaştere a meritelor fiecăruia, ci o ridicare deasupra celorlalţi, pentru a obţine bani, privilegii, relaţii mai bune cu instituţii şi tratament preferenţial", critica Ponta în 2010. Sau cel puţin părea o critică. Uitându-mă astăzi la colecţia rude asortate din cadrul ASF sau la eforturile repetate ale parlamentarilor de a-şi asigura o superimunitate mă gândesc că am citit greşit şi că, de fapt, era un obiectiv de atins. Ce mai promitea actualul premier? Păi, ca-n titlul proiectului, corectitudine. "Mă refer la respectarea regulilor şi la corectitudine în alegeri, în economie, în politică, în justiţie. (...) România merită un proiect care să explice indubitabil că statutul de «Ţara excepţiilor» s-a dovedit falimentar şi că modelul de «Ţara respectării regulilor » este mult mai avantajos şi profitabil pe termen mediu şi lung." Aşa a şi făcut premierul, numai că nu e vorba despre ţara regulilor, ci despre regula bunului plac. De exemplu, dacă lui Constantin Nicolescu de la Argeş nu-i place decizia de conflict de interese, care îl sileşte să plece din fruntea CJ, nu demisionează. Dacă Parlamentului nu-i place să-l trimită pe deputatul PSD Vlad Cosma să dea explicaţii la DNA, nu-i ridică imunitatea. La o primă vedere, s-ar putea spune, aşadar, că preşedintele PSD a ratat obiectivul reformării acestui partid, la care s-a înhămat în 2010. Îţi vine să te întrebi de ce l-au sărbătorit pesediştii acum două zile, după care te uiţi cine sunt cei care l-au sărbătorit şi nu te mai miri. Oricum, probabil că la PSD este în fişa postului să nu faci ce spui. Sau, probabil, din programul plin de vorbe mari al lui Ponta, pesediştii, după ani de citit printre rânduri tezele PCR, au reţinut esenţialul, adevărata promisiune, singura pe care acesta avea de gând s-o respecte: revenirea la putere. Obiectiv pe care, din nefericire pentru România, Ponta l-a îndeplinit.