Editura Evenimentul si Capital

Scandal de corupţie în Parlamentul European

10_schultz_PE
Autor: | | 15 Comentarii | 1192 Vizualizari

Campania pentru europarlamentare se anunţă dură, după ce PPE l-a acuzat pe preşedintele Parlamentului, Martin Schultz, de favoritism politic.

Site-ul bulgar de ştiri Bivol a scris, în 31 octombrie 2013, că o firmă de relaţii publice condusă de soţia preşedintelui Partidului Socialiştilor Europeni, bulgarul Serghei Stanişev, a câştigat un contract de 60.000 de euro cu Parlamentul European, pentru un proiect de promovare a alegerilor europene în Bulgaria. De atunci, europarlamentarul german Ingeborg Grässle (Partidul Popular European) a tras un semnal de alarmă în privinţa conflictului de interese evident, în care sunt implicate câteva figuri proeminente din familia socialistă europeană. Proiectul constă în crearea unui website care explică bulgarilor funcţionarea Parlamentului European. Potrivit EurActiv, site-ul este construit pe un software cu sursă deschisă şi conţine informaţii copiate pur şi simplu de pe siteurile instituţiilor europene. "Foloseşte Schultz fondurile Parlamentului pentru a-şi ajuta prietenii politici?", se întreabă Grässle, care este şi purtătoare de cuvânt a Comisiei pentru control bugetar din PE. Ea aminteşte că Stanişev va fi candidatul principal al socialiştilor bulgari în alegerile europene. Monika Stanişeva, director general al firmei de relaţii publice Aktive Group, a anunţat că se retrage din proiect "din cauza speculaţiilor care îl înconjoară" şi că returnează suma de 29. 679 de euro. Ea a explicat că firma sa a câştigat proiectul în urma unei licitaţii deschise, ceea ce denotă profesionalismul echipei sale. Toate acuzaţiile sunt maliţioase şi nefondate şi sunt folosite în lupta politică, consideră Stanişeva. Liderul PES şi-a apărat soţia, spunând că ea a mai gestionat astfel de proiecte cu mult timp înainte ca cei doi să se căsătorească în 2013. "Vreţi să spuneţi că ea ar trebui să nu mai lucreze?", a întrebat el. Reprezentanţi ai Directoratului de comunicare al Parlamentului au evaluat cererile depuse pentru aceste fonduri şi se pare că acest proiect era pe locul 24 din 111.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate