Editura Evenimentul si Capital

Relu Fenechiu a DEMISIONAT din PNL. VEZI ultimul său mesaj către colegi

Pocora_CP
Autor: | | 45 Comentarii | 2273 Vizualizari

Deputatul Relu Fenechiu şi-a dat demisia din PNL. Condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, acesta este o pierdere pentru liberali, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora.

Relu Fenechiu și-a transmis demisia către Biroul Politic Teritorial Iaşi. "Am crezut încă din 1996 în valorile şi principiile liberale, reprezentate de PNL, cred în continuare cu tărie în ele", susţine Relu Fenechiu, care menţionează însă că, în acest moment, situaţia sa este incompatibilă cu calitatea de membru al PNL. "Vă doresc să rămâneţi uniţi în jurul proiectului politic pe care ni l-am asumat împreună şi să continuaţi să fiţi promotorii cei mai activi ai intereselor Iaşului", mai transmite Fenechiu. PNL nu comentează, dar regretă "PNL îşi menţine punctul de vedere de a nu comenta deciziile instanţelor chiar dacă din perspectivă umană pot să-mi exprim regretul că cineva trece printr-o astfel de experienţă. Pentru PNL este o pierdere, Relu Fenechiu fiind un om cu experienţă, a pus bazele multor proiecte liberale. Relu Fenechiu a fost alături de partid şi când PNL a trecut prin vremuri grele de opoziţie şi când a trebuit să-şi îndeplinească obiectivele de guvernare. De altfel este cunoscută activitatea lui în Ministerul Transporturilor, apreciată de toată lumea ca fiind una în care a dat dovadă de profesionalism", a declarat Cristina Pocora, potrivit Agerpres. Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu (PNL) a fost condamnat definitiv, joi, la cinci ani de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Lucian Fenehiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul "Transformatorul". Liderul PNL a așteaptat decizia magistraților în vila sa din Iași, alături de Cristian Adomniței. Adomniței, posibil înlocuitor în fruntea PNL Iași Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, ar putea fi succesorul deputatului Relu Fenechiu la conducerea filialei judeţene a PNL. Secretarul general PNL Iaşi, Marius Dangă, a declarat pentru Agerpres că în luna februarie era programată organizarea de alegeri interne pentru desemnarea noii conduceri a filialei. "Cu siguranţă Cristian Adomniţei este cel îndreptăţit să preia filiala. Nu am văzut vreun alt pretendent la funcţie", a spus secretarul general al PNL Iaşi. CITIȚI Și:
  • DOSARUL TRANSFORMATORUL. Relu Fenechiu: 5 ani de închisoare cu executare şi plăteşte prejudiciul! Decizia este definitivă, deputatul va fi încarcerat

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate