Editura Evenimentul si Capital

Cea mai mare admiraţie cu putinţă

17_voinescu
Autor: | | 33 Comentarii | 1128 Vizualizari

"Bineînţeles, ca să recunoşti şi să respecţi o mare personalitate trebuie să însemni tu însuţi ceva", i-a spus, la un moment dat, Goethe referindu-se la contestatarii lui Eschil. E drept, la 74 de ani, cînd a spus asta, Goethe era şi auto-referenţial, căci era foarte conştient de propria statuie. Fie şi pentru că a notat aşa ceva, Johann Peter Eckermann (1792 – 1854) a fost un om admirabil.

Deşi s-a exersat cu ambiţie ca poet, nemurirea numelui său s-a datorat uneia dintre cele mai profunde experienţe ale admiraţiei laice pe care le cunoaşte cultura lumii. Admiraţia supremă, absolută, de tot luminoasă este sfinţenia şi ea nu se poate exersa decît în raport cu Dumnezeu. Dar, printre oameni, în dimensiunea laicităţii, cunosc puţine experienţe admirative (şi, de aceea, admirabile) asemănătoare cu admiraţia lui Eckermann. Admiratorul a fost el. Cel admirat a fost Johann Wolfgang von Goethe (1749 – 1832). Din această admiraţie, el, Eckermann, a ieşit cîştigat – lui i-a folosit, mai ales. Din această admiraţie a rezultat o carte splendidă, "Convorbiri cu Goethe". Cartea este tradusă în româneşte, a apărut în 1965 la fosta editură ESPLA şi, din cîte ştiu, a fost retipărită o dată sau de două ori şi după 1990. Odată ce l-a cunoscut, Eckermann s-a apropiat relativ repede de Goethe . Sigur, la început, l-a admirat de departe citindu-l. Destul de repede, admiraţia a devenit iubire, cult şi, aproape, divinizare. În 1823, a mers la Weimar ca într-un pelerinaj , i-a trimis lui Goethe un volum de poezii, şi a ajuns în faţa sa. Era intimidat, abia respira de emoţie, nu era în stare să-i spună mare lucru şi, nu mă îndoiesc, această stare a admiratorului îi producea o oarecare plăcere bătrînului titan. Din acea zi de iunie, Eckermann va fi mai tot timpul în preajma lui Goethe. În 1825, Goethe îl sprijină chiar pentu un doctorat la Jena, deşi studiile lui Eckermann nu avuseseră nici o continuitate firescă rigorilor academice, nici o strălucire deosebită. Eckermann devenise protejatul lui Goethe. Aproape pe nesimţite, i-a devenit secretar particular şi chiar un fel de executor testamentar. Lui Eckermann i-a încredinţat Goethe poeziile sale ce urmau să apară postum. Administrîndu-şi excelent posteritatea încă din timpul vieţii, Goethe a ştiut care anume dintre poeziile sale e bine să rămînă postume şi lui Eckermann i-a dat povara publicării şi ordonării acestora. Fericire absolută pentru legatar! "Convorbirile" redau discuţiile pe care Eckermann le-a purtat cu Goethe, pe diferite subiecte, în ultimii nouă ani ai vieţii sale. Astăzi, cartea lui Eckermann este o sursă principală pentru desluşirea gîndirii marelui german, acolo unde ea are nevoie de desluşire. Zeul literaturii germane, unul dintre cei mai influenţi oameni de cultură de la cumpăna secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, Goethe a scris enorm şi în foarte multe domenii. Este foarte greu să mai găseşti o asemenea anvergură a priceperii în lumea spiritului de după el. Însă, indiferent de cît de mult a scris, de cît de multe urme şi mărturii a avut grijă să lase în lumea noastră, de cartea lui Eckerman tot era nevoie ca să-l descifrăm mai bine pe Goethe. Este foarte clar că această carte a fost decisivă pentru muritorul Johann Peter Eckermann – a fost biletul lui spre nemurire. Dar şi lui Goethe i-a prins bine. Fără "Convorbiri", cultul lui Goethe ar fi avut ceva mai puţină strălucire, cred. Aşa cum la faima post-mortem a unui mare artist de cinema contribuie şi o mică listă a femeilor frumoase care l-au iubit la nebunie sau o sumă de bani consistentă cîştigată în carieră, şi pentru faima lui Goethe, faptul că stîrnea asemenea iubiri intelectuale nu poate fi decît benefic. Sigur că statuia exista şi fără Eckermann, dar cu Eckermann, statuia e mai strălucitoare! Însă, "Convorbiri cu Goethe" este cu mult mai mult decît o carte a adoraţiei pentru Goethe. Pentru Nietzsche era, pur şi simplu, cea mai bună carte a culturii germane şi putem înţelege preferinţa furtunosului autor al "Cazului Wagner" simţind, în "Convorbiri", patima adoraţiei lui Eckermann pentru Goethe. Cu o dedicaţie şi cu un talent reportericesc uimitor, Eckermann culege perlele lui Goethe şi, adesea, i le smulge de pe buze pur şi simplu. O carte de convorbiri cu o personalitate este cu atît mai frumoasă cu cît este realizată dintr-o mare admiraţie – cu cît mai mare admiraţia, cu atît mai frumoasă cartea. Cel admirat este sublim în toate răspunsurile sale nu doar pentru că aşa e el, genial poate, ci pentru că cel care scrie acele răspunsuri le scrie dintr-o asemenea mare iubire, încît nici nu mai are mare importanţă dacă ceea ce a scris este chiar ceea ce a auzit, ori ceva mai mult decît atît.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate