Editura Evenimentul si Capital

Pe 10 septembrie 1872 trecea la cele veșnice Avram Iancu. Fiecare român cu durerea lui

Autor: | | 0 Comentarii | 216 Vizualizari

ÎN „PUMNUL ARDEALULUI” ... În odaia de „dinainte” a casei Iancului miroase a levănțică și mere puse la uscat. Viorica Trifu, responsabila acestui așezământ muzeal, deapănă firul documentării, scoțându-l și înșirându-l și pentru noi, brăilenii, dintr-un caier mustind de istorie.

Mă las furat de chipul junelui Avram Iancu, surprins de penelul pictorului Barbu Iscovescu pe când Crăișorul munților practica avocatura la Târgu Mureș. Avrămuț e un tânăr de 24 de ani, un moț falnic, îmbrăcat cu haine pe care le poartă și astăzi toți ai lui. Haine de moț, șerpar, chimir. La gât poartă o eșarfă, singurul element ce trădează intelectualul din el. În stânga tabloului, atârnând de grindă, leagănul împletit din nuiele de alun.

Sub el, luica, un fel de căluț-pătuț. Pe un perete din scândură stă agățată mantaua din postav pe care a purtat-o studentul Avram Iancu la Facultatea de Drept din Cluj. Dulăpiorul din colț - chelecheu pe numele său local - a păstrat documentele familiei. Părinții lui Iancu, Alexandru și Maria, au fost oameni știutori de carte, dar și avuți. Altfel nu ar fi putut ridica această casă, pe la 1800, mică, cu două camere numai, dar foarte solidă, acoperită cu șindrilă, renovată în anul 1924 de către membrii fundației ASTRA din Sibiu. „Din case mici se nasc oameni mari”- l-am citat pe marele nostru Iorga, rememorând secvențe din casa unde Iancu a copilărit, plecând în lumea mare: icoane, multe icoane pe peretele de la răsărit, un suport pentru blide, un pat foarte înalt - „să nu vină frigul pe dedesubt” - pe o măsuță, un briceag, iar pe laiță, fluierul Iancului care i-a fost tovarăș în lunga sa pribegie.

Camnița, o sobă tipică locurilor, așteaptă parcă să i se aprindă focul pentru a încălzi și lumina încăperea. În curte se află o școală, un muzeu și o bisericuță. Intrăm în muzeu cu sfială, ghidul făcându-și datoria de gazdă. Peste tot, semne, acte și lucruri care vorbesc despre Iancu : foaia matricolă cu calificativele „prima eminenta” pe linie de la școala din Zlatna, un cuier-panoplie cu arme de foc și săbii, două buzdugane, lănci, bucăți de tun din fontă, steagul de onoare - tricolorul, amintiri cu Bălcescu, testamentul (întocmit la vârsta de 26 de ani !), tablouri cu chipul său.

O pictură cu un bătrânel gârbovit, cu părul răvășit, slab, zdrențuit, cu privirea dusă ni-l reprezintă pe Iancu la vârsta de 48 de ani, în anul în care a murit, imortalizat pe pânză, așa cum a fost găsit rece pe prispa casei unui prieten din Baia de Criș, în septembrie 1872. În liniștea înaltă a bisericuței, preotul Roman Iancu, nepot al Iancului, cum cu mândrie-și zice, săvârșește o scurtă slujbă de pomenire. Îl ascultăm cu smerenie.  

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate