Editura Evenimentul si Capital

Horia Colibășanu ABANDONEAZĂ cucerirea Everestului. Vezi ce l-a oprit din ascensiune

14-05/horia-colibsanu-everest-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 872 Vizualizari

Prima ascensiune românească pe Everest fără oxigen suplimentar și fără ghizi șerpași a fost anulată din cauza vântului puternic. Rafalele care au ajuns la 100 km/ h l-au făcut pe timișoreanul Horia Colibășanu și pe partenerul său slovac Peter Hamor să abandoneze expediția începută la 14 mai.

Horia și Peter au decis să coboare de pe  Everest, de la altitudinea de 7.600 m, până a care au ajuns săptămâna trecută, din cauza vântului puternic ce indică faptul că vremea se strică, iar sezonul ascensiunilor de primăvară se încheie. Ei mai au de stat două zile la Tabăra de Bază de pe Everest, până vin yacii să le transporte butoaiele cu echipament. "A început să ningă și e frig ca naiba", a transmis, luni, Horia, prin telefonul cu satelit. "Îi felicit pe toți cei care s-au încumetat să urce spre vârf în acest sezon”, a mai spus alpinistul din Timișoara. Din tabăra de bază cei doi vor ajunge în Katmandou, iar dacă totul decurge conform planului, pe 1 iunie, Horia Colibășanu va ajunge acasă, la Timișoara.

Sezon nefast

Colibășanu și Hamor au început, pe 14 mai, ascensiunea Everestului (8.848m), cel mai înalt din lume, fără oxigen suplimentar și fără șerpași. Arhivele consemnează că din cele aproximativ 6.000 de ascensiuni reușite ale Muntelui Everest, pe parcursul a 60 de ani, doar 173 au fost realizate fără oxigen suplimentar.

Sezonul de ascensiune a Everestului din primăvara aceasta a debutat cu o avalanșă pe ruta sudică (Nepal), care a produs un număr-record de decese în istoria muntelui, pe 18 aprilie. Autoritățile nepaleze au închis ruta pentru ascensiuni, ca urmare a acestui eveniment.  ”Am urcat astăzi timp de ore ore. Am ajuns până la 7.600m. Vântul bate puternic. Prognoza arată că vremea se va strica. E practic imposibil, pentru noi, cei care urcăm fără butelii cu oxigen, să atingem vârful și să și coborâm, în aceste condiții”, a transmis Horia vineri, prin telefonul cu satelit. Vântul a atins și 100 km/h. Din același motiv ”toate expedițiile comerciale au fost ținute pe loc, iar montarea corzilor în taberele superioare s-a oprit din cauza vremii (pentru o vreme n.n.)”, arată Explorersweb.com, un site de specialitate care monitorizează cele mai importante expediții din întreaga lume, citat de Hotnews.

Horia Colibasanu este alpinistul român cu cele mai bune performanțe la altitudine extremă - a atins șapte piscuri de peste 8.000 de metri până acum, dintre care cinci au fost în premieră pentru România.   Peter Hamor din Slovacia are 11 vârfuri de 8.000 de metri în palmares, dar și tentative reușite de a deschide rute noi pe alți optmiari.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a pus „plicul” pe masă 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:00 PSD ARE PLANUL ANTI-IOHANNIS: acceptă noua variantă de premier sau VA FI SUSPENDAT! Olguţa a lansat anunţul de BREAKING NEWS 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 11:03 Mihai Fifor este premierul INTERIMAR. Iohannis anunță CONSULTĂRI cu partidele pentru formarea noului Guvern 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate