Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

UE a semnat decizia de eliminare a vizelor pentru cetăţenii moldoveni, din 28 aprilie

14-03/leanca-465x390
Autor: | | 6 Comentarii | 527 Vizualizari

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi reprezentantul preşedinţiei elene a Consiliului Uniunii Europene, Dimitris Kourkoulas, ministru adjunct al Afacerilor Externe al Greciei, au semnat decizia cu privire la eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova care călătoresc în UE.

Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE la 8 aprilie şi va intra în vigoare la 28 aprilie, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, care salută semnarea deciziei respective.

La ceremonia de semnare a fost prezent şi comisarul european pentru Afaceri Interne Cecilia Malmström, care a arătat că liberalizarea regimului de vize reprezintă începutul unui nou capitol al relaţiilor dintre Chişinău şi Bruxelles.

''Până la sfârşitul lunii, cetăţenii moldoveni deţinători ai unui paşaport biometric nu vor mai avea nevoie de viză pentru a călători în zona Schengen pentru şederi de scurtă durată. Aceasta este o mare realizare şi începutul unui nou capitol în relaţiile noastre. Am lansat dialogul nostru în privinţa vizelor cu Republica Moldova în iunie 2010 şi în mai puţin de patru ani călătoriile fără viză în spaţiul Schengen au devenit o realitate pentru cetăţenii moldoveni. Acest lucru arată că eforturile depuse de autorităţile moldovene au dat roade şi că UE îşi asumă angajamente cu ţări terţe care doresc să lucreze cu noi. Posibilitatea de a călători fără viză în spaţiul Schengen pentru perioade scurte va facilita şi mai mult contactele interpersonale şi va consolida legăturile de afaceri, sociale şi culturale dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Acest lucru este şi un exemplu excelent pentru alte ţări din regiune, care demonstrează că un angajament politic puternic şi implementarea efectivă a reformelor aduc rezultate tangibile”, a declarat Cecilia Malmstrom.

Republica Moldova a parafat şi Acordul de asociere la UE, care îl cuprinde şi pe cel de liber schimb şi care ar urma să fie semnat în luna iunie.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:09 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 21:43 Informație-ȘOC despre viitorul premier al României! MIHAI TUDOSE, ultimul nume vehiculat pentru postul de PRIM-MINISTRU. A fost acuzat de PLAGIAT! 07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate